Fărâmiță Lambru

Fărâmiță Lambru
(n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București)

A fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie romă.
Născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Fărâmiță Lambru (acesta e numele său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și Lambru este prenumele) a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță, încă din copilărie.

Având un auz foarte bun, a reținut repede repertoriul uzual țigănesc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.
Din 1953 a colaborat cu interpreta Maria Tănase. După moartea acesteia (1963),

Fărâmiță a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste.
În perioada 1952–1956 a făcut parte ca instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 a trecut la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”.[1]

În 1962 înregistrează primele sale materiale la Electrecord, sub acompaniamentul orchestrei dirijate de Nicolae Băluță.

Fărâmiță Lambru a fost unul dintre cei mai compleți și originali lăutari bucureșteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepționala la bașii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea și întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă finețe și subtilitate tehnică lăutărească, aproape „vocala", pentru mâna dreapta).

Stilul său vocal amintește de vocile din a doua jumătate a sec. XIX (stil vocal menționat și probabil utilizat de Anton Pann, dar și de Chiosea sau Năstase Ionescu), în timp ce frazarea și accentele horelor și sârbelor instrumentale sunt influențate în special de Sava Pădureanu și George Ochialbi (toți lăutari contemporani cu bunicul său).

Moare la 12 decembrie 1974 în București, măcinat de tuberculoză. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.