Efta Botoca
(23 septembrie 1925 - 13 septembrie 1991 ) Efta Botoca, un violonist de excepţie, a scos la iveală multe melodii cântate de lăutaşii (vilonişti din satele bănăţene) jebeleni de-a lungul timpului: „Dudurica”, „Piperu’”, „Brau din Jebel”, “Jugecata”, “Şchioapa”, “Argeleana dân Jăbel”.
Lucian Blaga afirma in poezia sa: “Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” (L. Blaga, Sufletul satului, vol. În marea trecere, an 1924). Astfel, în 23 septembrie 1925, casa agricultorilor Petru şi Icoane Botoca din Jebel a fost binecuvântată de Dumnezeu cu un fiu, Efta (Iepta, cum îl strigau oamnenii în sat), care peste ani va fi cunoscut de o lume întreagă drept violonistul Efta Botoca.
La 8 ani, unchiul său, lăutaşul Nicolae Botoca i-a destăinuit primele secrete ale instrumentului care-l vor face celebru, vioara.
Copil fiind interpreta după fluierat melodiile propuse de tatăl său, băndaş în Jebel (Banda era un instrument asemanator cu viloncelul, uneori chiar violoncel fără picioruş; corzile erau intestine de oaie uscate.).
S-a făcut remarcat imediat datorită talentului său. În scurt timp lăuşaţii din Jebel nu au mai avut ce să-l înveţe. Astfel, după absolvirea şcolii din Jebel, la îndemnul intelectualilor din sat, tatăl vilonistului îl trimite la Şcoala Normală de Învăţători din Timişoara. Profesorul Ioachim Perian de la Şcoala Normală îi recomandă să urmeze Conservatorul, la clasa de vioară a profesorului Eugen Cuteanu.
După absolvirea Conservatorului pleacă la Bucureşti. Precum mulţi din instrumentiştii ai Banatului plecaţi în capitală, la inceput Efta Botoca cânta într-un local, Ceaiul Bănăţenilor. Aici este remarcat de dirijorul Ionel Budişteanu.
A mai activat in Orchestra Radiodifuziunii Române, Ansamblul Rapsodia şi, la sfârşitul carierei a cântat în orchestra maiestrului Gheorghe Zamfir. În această orchestră au mai activat prof. Aurel Dorin Cuibariu din Unip (clarinet şi torogoată) şi Pavel Cebzan din Macedonia (clarinet şi torogoată).
Vioara i-a fost, atât instrument, cât şi copil, Dumnezeu nebinecuvântându-i casa cu un urmaş.
A fost căsătorit cu Elena Botoca.
Din păcate ziua de 13 septembrie 1991 ne-a reamintit ca toate in lume sunt trecătoare. În aceasta zi, cel care a fost marele violonist Efta Botoca, a trecut la cele veşnice, înainte de vreme. A fost inmormântat în Cimitirul Bellu.